Supraaglomerarea centrului de primire din Ter Apel și protestele legate de centrele pentru solicitanți de azil din Loosdrecht și Apeldoorn au readus în prim-plan tema azilului în Olanda. În acest climat social și politic tensionat, NOS a adunat mărturiile a trei persoane care au fost ele însele solicitanți de azil și care descriu impactul direct al acestei dezbateri asupra celor vizați.

Ghaled, în vârstă de 39 de ani, lucrează ca îndrumător la Stichting voor Vluchteling-Studenten UAF și spune că tema azilului preocupă întreaga societate olandeză. El a ajuns în Olanda împreună cu familia sa după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, în 1996. Din experiența sa profesională și personală, el spune că persoanele care ajung în centre precum cel din Ter Apel se confruntă nu doar cu o țară nouă și o limbă necunoscută, ci și cu o presiune psihică majoră.

Potrivit lui, protestele împotriva deschiderii unor centre de azil sporesc stresul celor care se află deja în procedura de azil sau care așteaptă de mult timp un permis de ședere. Nesiguranța prelungită, combinată cu tensiunile din spațiul public, poate afecta sănătatea mintală și chiar procesul de integrare, deoarece reduce motivația și duce la întârzieri în studii sau în parcursul de integrare civică.

Yusuf, în vârstă de 23 de ani, muzician, spune că a urmărit cu îngrijorare știrile din ultimele săptămâni. El consideră că este greu de înțeles cum, într-o țară prosperă precum Olanda, apar situații în care persoane deja traumatizate ajung să doarmă afară sau să nu primească ajutorul de bază de care au nevoie.

El amintește și de tentativa de incendiere a unei clădiri în care erau cazați solicitanți de azil, subliniind că astfel de acte amplifică sentimentul de nesiguranță. Yusuf a locuit aproape doi ani într-un centru pentru solicitanți de azil și spune că oamenii uită uneori, în mijlocul emoției și al frustrării sociale, că refugiații sunt tot oameni și că nimeni nu își părăsește țara fără un motiv grav. El atrage atenția și asupra ideii greșite că doar războiul poate forța pe cineva să fugă: el a venit în Olanda din Turcia, în 2019, ca refugiat politic.

Lilaf, în vârstă de 24 de ani și voluntară la VluchtelingenWerk, spune că vede dificultăți de ambele părți: pe de o parte, presiunea asupra Olandei, iar pe de altă parte, oamenii care ajung în țară și vor să muncească, să învețe și să participe la societate. Ea a ajuns din Siria în Olanda în urmă cu patru ani, în perioada pandemiei.

În opinia ei, situația din Ter Apel era deja dificilă atunci, însă între timp a devenit și mai complicată. Procedurile de azil durează mai mult, iar oamenii nu știu dacă vor primi permis de ședere. Această incertitudine îi împiedică să își înceapă viața normală, inclusiv să muncească, deși mulți își doresc acest lucru. Lilaf spune că pentru familia ei Siria nu mai era sigură și că în Olanda a găsit libertatea de a se exprima, de a munci și de a-și construi propriul drum.

Mărturiile celor trei arată că discuția despre azil nu privește doar capacitatea de primire sau reacțiile politice, ci și consecințele umane ale incertitudinii, ostilității și întârzierilor administrative. În spatele termenilor tehnici și al controverselor publice se află oameni care încearcă să găsească siguranță și stabilitate, într-un context în care dezbaterea din Olanda rămâne profund polarizată.